Biserica Sfinții Arhanghelii Mihail Și Gavriil
Biserica din Suruceni poartă hramul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil.
Aceasta păstrează în spate o istorie de peste 400 de ani şi o valoare religioasă de nepreţuit.
Istoria Bisericii începe cu anul 1600, unde la început a fost o biserică de familie boierească. Peste o vreme se adunau și credincioși din satele vecine la rugăciune. Între timp acești credincioși au început să își facă casele în apropierea bisericii. Cu timpul boierul a dat biserica credincioșilor, din motivul că nu aveau cu ce o întreținea biseica pe un timp scurt a fost închisă. Apoi și-a reluat activitatea.
Biserica era din piatră, pereții văruiți atât înterior cât și exterior. Acoperișul din stuf. Nu avea în dotare nici cărțile necesare pentru liturgie, chiar nici obiectele de cult religioase. Cu timpul enoriașii sau mobilizat au cumpărat strictul necesar și biserica activează până în prezent. De menționat faptul că acest lăcaș sfânt nu a fost închis nici pe vremea comuniștilor ateiști.
În anul 1993 biserica sa extins datorită părintelui Gavriil Graur.
Are biserica Icoana Născătoare de Dumnezeu din 1882 pictată de monahul Bichente de la mănăstirea Hîrjauca.
Ca arhitectură biserica e construită sub semnul Crucii, reprezintă vechile biserici din lemn și este un obiectiv ocrotit de către stat. Biserica Arhangelii Mihail Și Gavriil este întrodusă în registrul monumentelor încă de pe timpul sovietic, deorece este una din puținele care reproduce fidel arhitectura medievală moldovenească, chiar dacă edificiul a fost în sec. XIX refăcut după incendiu.
Găsim în biserică părticele a sfinților cuvioși mucenici Ioan, Serghe și Patriche, care sunt aduși de la Irusalim de la Mănastirea Sfîntul sfințitul Sava din pustia Hozeevei în anul 2002. Rugătători pentru credincioșii ce se închină în această biserică. Acești sfinți au pătimit în anul 700 când Mănăstirea a fost atacată de către perși, devenind luptărori și mântuitori pentru Isus Hristos.
Paroh al Bisericii Ortodoxe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil este părintele Cecan Vasile.
Mănăstirea Suruceni
Mănăstirea Suruceni este situată la 25 de kilometri de Chișinău, la marginea satului Suruceni, raionului Ialoveni, pe o colină împădurită, înconjurată de vii și livezi, în preajma pârâului Suruci.
Istoria mănăstirii începe în anul 1785, când boierul Casian Suruceanu, la sfatul ieromonahului muntenegrean Iosif, cu sprijinul material al pitarului Casian Suruceanul, a hotărât ridicarea unui schit de călugări pe moșia sa. În anul 1794 a fost ridicată o biserică din lemn. Între 1825-1828, cu susținerea aceluiași Casian Suruceanul, sunt zidite biserica de piatră „Sfântul Gheorghe”, biserica de vară.
Între anii 1825-1832, în locul bisericii de lemn a fost construită o biserică de vară din piatră, cu hramul „Sfântul Gheorghe” și o stăreție. În anul morții sale (1828) boierul Casian Suruceanul lasă drept moștenire mănăstirii 40 de desetine (hectare) de pământ. Peste 8 ani, fiii lui Casian, Ioniță și Teodor îi dăruiesc încă 385 desetine lângă satul Găureni și 54 desetine lângă satul Văsieni. În anul 1860 a fost ctitorită o a doua biserică de iarnă, cu hramul „Sfântului Ierarh Nicolae”, având la subsol o gropniță. Până în 1869 se mai construiesc: chilia pentru stareț, o chilie pentru oaspeți și o trapezărie. Între anii 1903-1904 în jurul lăcașului sfânt a fost zidit un gard de piatră. Doi ani mai tîrziu au fost construite 10 odăi pentru călugări, o pivniță de piatră pentru vin, fiind reclădite trapezăria cu bucătăria.
În 1911-1912 mănăstirea a cumpărat de la proprietarul Gheorghe Suruceanu 130 desetine de pădure. În aceiași ani sa început cultivarea viilor altoite în jurul mănăstirii și la moșia Găureni. Ulterior moșia practic nu sa mai extins, încât mănăstirea posedă înaintea închiderii ei de către sovetici circa 64 hectare de pământ, inclusiv 35 hectare pământ arabil.
În anul 1959, mănăstirea a fost închisă de autoritățile comuniste, iar majoritatea călugărilor au plecat la mănăstirea Noul Neamț. Mănăstirea a fost transformată în spital de narcologie, cu regim închis. Biserica de iarnă „Sfântul Nicolae” a fost transformată într-un depozit, iar cea de vară – într-un club. Gropnița a devenit depozit de lemne. Cimitirul a fost profanat. Din cauza unui tratament barbar, biserica de iarnă a ajuns într-o stare deplorabilă, a mucegăit, iar la începutul anilor 2000 a fost demolată cu tot cu fundament.
În 1992, sfântul locaș a fost redeschis ca mănăstire de maici. Peste patru ani sub îndrumarea stareții egumene Taisia (numele laic Tamara Ojovan)se aflau 44 de călugărițe și surori. La Mănăstirea Suruceni se păstrează o parte din moaștele Preacuviosului Antipa de la Calapodești, dăruite de mănăstirea Valaam din Rusia în anul 1999. În tezaur se mai află două icoane vestite: Mântuitorul binecuvântând cu Evanghelia și Maica Domnului cu Pruncul „de la Suruceni”.
La Mănăstirea Suruceni a fost înmormântat Episcopul Dionisie Erhan al Ismailului, care a fost stareț aici între 1908-1934. Trupul Episcopului Dionisie Erhan a fost găsit neputrezit în timpul unor lucrări de consolidare efectuate la Mănăstirea Suruceni, în data de 10 iulie 2018.La 25 octombrie 2018, sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a trecut în rândul Sfinților pe Episcopul Dionisie Erhan cu zi de pomenire la 17 septembrie.
Dealul Henciu
Dintre cele mai pitorești dealuri este cel care poartă numele Henciu și care are o legendă semnificativă pentru istoria satului. Mai mulți istorici afirmă că această înălțime pitorească intră în cele 88 de movile ale lui Ștefan cel Mare de unde oamenii speciali, în fond ciobani, în momentul când la orizont apăreau grupuri de barbari nomazi cum ar fi hunii, cumanii, tătarii sau cuceritorii turci, aprindeau un foc și astfel dădeau «șfară în țară», Adică oamenii din localitățile din împrejurime puteau să fugă în păduri pentru a nu se expune invadatorilor. O astfel de persoană ar fi fost ciobanul Henciu care dădea șfară în țară în caz de pericol.
Dealul oferă o vizibilitate la zeci de km în jur. Atunci când otomanii , sau alți năvălitori, își făceau apariția în zare, ciobanul aprindea un rug semnalând invazia. Astfel, el oferea timp prețios sătenilor să se retragă în pădure. Dealul Henciu este un monument istoric și al naturii de o importanță colosală.
